Istoria Aradului – De la Orod la cetatea strategică de pe malul Mureșului
Până în 1555, vechiul Orod dispare din documente; în locul lui, pe malul drept al Mureșului, ia formă noul oraș – Aradul –, sprijinit pe vechea Cetate din zona Sarkad (Teba – Piața Sârbă).
Pentru otomani, vadurile sigure peste râu erau vitale ca să lege posesiunile de la sud, astfel că ridică, pe un cot al Mureșului, o cetate întărită cu palisade și ziduri. Importanța strategică era limpede: până la cucerirea Gyulei (1566), Aradul devine centru de sangeac.
Dar războaiele își pun pecetea; în „Războiul de 15 ani”, stăpânirea se schimbă de mai multe ori. În 1607, principele Rákóczi Zsigmond recuperează orașul de la turci și îl dăruiește, pe lângă titluri nobiliare, la 160 de soldați sârbi remarcați prin vitejie.
Cronici ale epocii – citate de Fábián Gábor – notează dezastrul: oamenii, rămași fără animale de tracțiune, își trag singuri plugul.
Consolidarea controlului prin alianțe politice
Pentru a-și consolida domnia în Principatul Transilvaniei, Bethlen Gábor face pace cu Înalta Poartă, cedând cetatea Lipova. Principatul își păstrează astfel autonomia, iar Aradul intră într-o perioadă mai așezată sub autoritate otomană: cetatea aproape ruinată este reparată, paza – redusă, pe măsura unei așezări puțin populate.
Cât de rară era populația o arată defterele sangeacului Gyula: evaluările din 1576 și 1579 înregistrează doar 18, respectiv 19 familii. Cifrele se referă probabil la gospodăriile din jurul cetății, căci brațele și bălțile Mureșului tăiau mozaicat zona orașului de astăzi.
Eliberarea de sub dominația otomană
Sfârșitul secolului al XVII-lea schimbă totul. În 12 septembrie 1683, la Viena, marele vizir Kara Mustafa este înfrânt, apoi din nou la Štúrovo; contraofensiva imperială mătură, treptat, teritoriile semilunii.
Aradul e eliberat în 1688: mercenarii lui Caraffa ocupă cetatea, turcii sunt izgoniți. Pacea de la Karlowitz (1699) consfințește noua ordine: „eliberarea” se traduce în integrarea noilor provincii în mecanismul habsburgic; Regatul Ungariei și Transilvania intră sub acvila austriacă.
Urmează decenii grele: alte războaie austro-otomane sfărâmă așezări și alimentează depopularea.
Fortificarea orașului sub autoritate habsburgică
După Karlowitz, Mureșul devine râu de graniță între cele două imperii. Ca centru al regiunii, Aradul are nevoie de o cetate pe măsură: întărirea ei devine prioritate.
Prințul Eugen de Savoia îi încredințează misiunea baronului Harruckern; lucrările se desfășoară între 1698 și 1701, sub coordonarea inginerului militar baron Du Mont.
Ia contur o fortificație dreptunghiulară, cu două bastioane „în stil italian” și două semibastioane; zidurile sunt întărite, porțile și apărările exterioare sunt completate cu ravelinuri – triunghiuri proeminente care mușcă din câmpul de atac.
Clădirile turcești sunt demolate; în curtea interioară apar o biserică franciscană, comandamentul, corpuri de gardă și depozite de muniții.
Urbanism militar și dezvoltare strategică
Podul peste Mureș e acoperit de o redută; spre est se întinde „retragerea” – zona dintre zid și malul râului –, cu locuințe de ofițeri, cazărmi, 14 case civile și închisoare.
În 1716, lucrările continuă: se fortifică din nou, se repară și se adaugă clădiri – cazarmă, magazie de alimente, depozit de pulbere și un turn pentru pulbere.
Paza cetății și a ținutului Mureșului e încredințată soldaților sârbi ai vremii, numiți „ratzs”.
Nașterea Aradului modern
Așa se așază, pe malul drept al râului, miezul Aradului modern: un oraș născut din tactica imperiilor, din rănile războaielor și din geometria rece a fortificațiilor – pregătit să-și îmbrace, curând, ambițiile unui centru urban.
Click aici pentru articolul precedent despre: https://acasaarad.ro/istoria-aradului-de-la-targul-orod-la-orasul-modern/
