Dezvoltarea economică a orașului
Dezvoltarea economică a orașului Arad în secolele XVIII–XIX reflectă capacitatea comunității de a se adapta, organiza și prospera. Libertățile obținute și stabilitatea post-frontieră au transformat orașul într-un centru meșteșugăresc și comercial activ.
Stabilitate și coerență urbană după unificare
Recensămintele arată un oraș care crește, în pofida văilor de ape și de istorie. Libertățile din Freiheits Punkten (1702) și decretele Mariei Terezia, care au unit Orașul Sârbesc cu Orașul German, au dat coerență civică și un cadru mai sigur pentru negoț. Frontul de război s-a îndepărtat, trupele de grăniceri sârbi au plecat, iar Aradul a putut, în sfârșit, să lucreze pentru sine.
Breslele – coloana vertebrală a economiei urbane
Economia a respirat prin bresle: reguli aproape identice, cu primele zece articole despre ucenic și meșter, articolele 11–20 despre calfe și maeștri, iar art. 55 fixând puterile meșterului și căile de plângere contra abuzurilor. Ucenicia dura, de regulă, patru ani; apoi, eliberat, tânărul pleca „în pribegie” trei ani ca să-și desăvârșească mâna.
Din procese-verbale și sigilii se reconstituie cronologia breslelor:
- Țesături fine și tors (1723)
- Cizmari (1731)
- Cizmari-fierari uniți și ciubotari (1730)
- Tâmplari-lacătari uniți (1761)
- Tâmplari (1766)
- Dogari și paharnici (1769)
- Morari (1770)
- Bresle sârbești: cositorari, croitori, pernari, zidari, pietrari (1765)
În secolul al XIX-lea apar noi bresle: împletitori de funii, tăbăcari, țesători, blănari germani, curelari maghiari (1817–1818) — semn că cererea și oferta se lățesc odată cu orașul.
Comerțul se dezvoltă – de la bâlci la companie
Comerțul își face și el casele lui: în 1702 se stabilește primul negustor cunoscut, Schosalem Johann; în 1738, treisprezece negustori și doi băcani pun pe picioare o companie comercială (sigiliu german păstrat), prefigurând trecerea de la bâlci la circuit mercantil.
Până în 1873, vechiul sistem al breslelor se stinge: locul lor îl iau asociațiile profesionale, iar „meșterul” rămâne mai ales o titulatură morală — fiecare devine, de drept, lucrător independent.
Perspective și provocări viitoare
Aradul ar fi putut să curgă liniștit pe acest drum, dar Curtea Imperială avea să-i ceară o alegere grea, fiindcă războaiele, chiar când par departe, nu pleacă niciodată cu totul.
