Arad, capitala politică uitată a Marii Uniri

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Aradul devenea un punct central al vieții politice și culturale din Transilvania. Orașul a atras intelectualitatea română, fiind un centru al speranței și al luptei pentru păstrarea identității naționale. În acest context, Aradul a jucat un rol crucial în desfășurarea evenimentelor care au dus la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Aradul și începutul transformărilor istorice

Izbucnirea Primului Război Mondial a tulburat ordinea politică a Europei Centrale. Pe întregul teritoriu al Imperiului Austro- Ungar au avut loc convulsii sociale, iar în 1918, contextul internațional favorabil a accelerat dorința românilor de a se uni într-un stat național. Aradul a devenit epicentrul acestor decizii, în care liderii politici români, cu răbdarea și perseverența moștenită de la înaintași, au pus bazele unei Românii Mari.

Pe 12 octombrie 1918, Vasile Goldiș redacta „Declarația de la Oradea”, prin care națiunea română din Transilvania, Banat și Ungaria anunța că a hotărât să beneficieze de dreptul la autodeterminare, iar Alexandru Vaida-Voevod o citea pe 18 octombrie în Parlamentul de la Budapesta . La sfârșitul lunii octombrie, la Hotelul „Vadászkürt” din Budapesta a avut loc întâlnirea liderilor Partidului Naţional Român cu cei ai social-democraţilor și astfel se constituia Consiliul Național Român Central (C.N.R.C.), organismul care urma să coordoneze toate acțiunile pentru realizarea unirii.

Arad, sediul central al Consiliului Național Român Central

La data de 2 noiembrie 1918, C.N.R.C. își stabilea sediul la casa lui Ștefan Cicio-Pop situată în strada Fabián Gábor, nr. 7 (actuala stradă Ștefan Cicio-Pop, nr. 3.) din Arad, considerat un veritabil centru al națiunii române din Transilvania. Casa în care locuia unul dintre puținii deputați români din Parlamentul de la Budapesta a devenit astfel, centrul naţiunii române din Transilvania. În încăperile acestei case au fost luate decizii de o importanţă epocală pentru toți românii.

Acest organism era constituit din  reprezentanţi ai Partidului Naţional Român: Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Lazăr, Aurel Vlad şi  reprezentanţi ai Partidului Social-Democrat din Ungaria, secţia română: Ioan Flueraş, Iosif Jumanca, Tiron Albani, Enea Grapini, Bazil Surdu, Iosif Renoiu. Astfel, în cadrul Consiliului Naţional Român Central (C.N.R.C.) erau trei arădeni: Ştefan C. Pop, V. Goldiş şi I. Flueraş.

De aici s-au organizat consiliile comitatense și comunale românești, precum și gărzile naționale, asigurând ordinea și coordonarea tuturor activităților politice locale.

Activitatea Consiliului Național Român Central

C.N.R.C. şi-a început efectiv activitatea  în 2 noiembrie, iar Ştefan C. Pop a fost ales preşedinte al acestui organism. Printre atribuţiile sale au intrat  organizarea consiliilor şi gărzilor naţionale române locale. Vasile Goldiş asigura secretariatul general, Teodor Mihali era responsabil cu urmărirea activităţii din parlament a partidelor politice maghiare, Alexandru Vaida-Voevod era responsabil cu coordonarea legăturilor cu Antanta, Aurel Vlad supraveghea activitatea consiliilor şi a gărzilor naţionale din centrul Transilvaniei. Pentru a eficientiza activitatea s-a stabilit că pentru luarea unor hotărâri nu era necesar să fie prezenţi toţi membrii consiliului.

După cum informa ziarul „Aradi Kőzlőny”, în numărul din 3 noiembrie, Ştefan C. Pop, împreună cu alți conducători ai românilor s-au prezentat la începutul lunii noiembrie la comandantul cetății din Arad căruia i-au comunicat hotărârea C.N.R.C.: „că în aceste momente nu doresc să facă politică, că singurul lor ţel este de a ajuta la menținerea ordinii publice”,

La data de 6 noiembrie, C.N.R.C. a publicat un manifest intitulat „Către Naţiunea Română”, semnat de către Ştefan C. Pop.

Scopul principal al manifestului emis de C.N.R.C. a fost acela de a face un apel către întreaga populaţie din Transilvania pentru asigurarea ordinii şi a proprietăţii. În acelaşi timp s-a dorit transmiterea unui mesaj către întreaga lume, prin care să se afirme dorinţa populaţiei româneşti de a fi un factor de stabilitate.

În primele zile ale activităţii sale, membrii C.N.R.C. au fost preocupaţi de înfiinţarea consiliilor şi gărzilor naționale românești în localitățile din Transilvania şi Ungaria locuite majoritar de către români. Au fost primele nuclee care, în toamna anului 1918, au asigurat procesul de preluare a administrației românești din mâinile autorităților maghiare. Respectivele organisme nu se puteau constitui decât sub conducerea și autoritatea C.N.R.C.

La data de 7 noiembrie 1918, la Arad, a fost reorganizată comanda gărzii naţionale a comitatului Arad. În aceeași zi a fost luată de către C.N.R.C.  o hotărâre importantă legată de reapariția ziarului „Românul”, începând cu data de 8 noiembrie. Hotărârea era  necesară deoarece prin intermediul ziarului puteau fi publicate toate documentele elaborate de către C.N.R.C., pentru a fi aduse la cunoştinţa românilor şi a lumii.

La data de 11 noiembrie, la Arad, a luat ființă Comanda Supremă a Gărzilor Naţionale Române din Transilvania și Ungaria. În fruntea acestui organism a fost numit maiorul Alexandru Vlad. Cu prilejul instalării sale, Ştefan C. Pop a rostit un discurs de mobilizare a energiilor românilor din Ardeal și Ungaria, pentru împlinirea dezideratelor naționale.

La sediul C.N.R.C. se desfășurau zilnic activități febrile, activități la care  participau şi persoane din familia lui Ştefan C. Pop, având în vedere că totul se întâmpla de fapt în casa acestuia. Fiica sa, Ani Cicio-Pop, încă elevă la liceu, dădea o mână de ajutor la munca de secretariat, fiind un fel de secretară personală a tatălui său.

În perioada 9–14 noiembrie, Aradul a fost gazda tratativelor intense dintre delegația română și cea maghiară, în încercarea de a preveni conflictele și de a stabili modul pașnic de preluare a autorității românești în Transilvania.

În 9 noiembrie, din casa lui Ștefan C. Pop a fost înaintată guvernului maghiar nota ultimativă a C.N.R.C., prin care se solicita, în baza dreptului la autodeterminare a popoarelor, preluarea puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de către românii din Transilvania şi Ungaria. Comitatele vizate în textul ultimatumului pentru a intra sub autoritatea administrației românești erau: Alba Inferioară, Arad, Békés (Bichiş − părţi din comitat), Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Csanád (Cenad − părţi din comitat), Ciuc, Cluj, Făgăraș, Hunedoara, Maramureș, Mureș-Turda, Odorhei, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Solnoc-Dăbâca, Târnava Mică, Târnava Mare, Timiș, Trei Scaune, Torontal, Turda-Arieş, Ugocea (părţi din comitat).Răspunsul la ultimatum era așteptat până la data de 12 noiembrie 1918, la orele 18:00.

Aradul a fost gazda tratativelor dintre delegația guvernului maghiar şi delegația C.N.R.C

Ca urmare a ultimatumului, la Arad au inceput  tratativele dintre delegația guvernului maghiar, condusă de către Oskár Jászi, şi delegația C.N.R.C. În dimineața zilei de 13 noiembrie, înainte de începerea tratativelor, casa lui Ștefan C. Pop era plină de politicieni şi de ofițeri români. Alexandru Vlad, comandantul Gărzii Naționale Române, ținea  o conferință de presă în fața ziariștilor veniți de la Budapesta. În ziua următoare, după sosirea de la Viena a lui Iuliu Maniu, la sediul C.N.R.C. a avut loc o nouă întrunire la care au participat și proaspăt sosiții Aurel Vlad și Aurel Lazăr. După încheierea tratativelor, în 15 noiembrie, în sediul Școlii Civile de Băieţi (azi Spitalul O.R.L.), C.N.R.C. a elaborat regulamentul de alegere a delegaţilor la Adunarea de la Alba Iulia. În aceeași zi, dezbaterile s-au desfășurat în sala de festivităţi a Școlii Greco-Ortodoxe Române de Fete din Arad, hotărându-se ca Unirea Transilvaniei cu România să fie expresia unei Adunări Naţionale a tuturor românilor. Guvernul maghiar nu era dispus să recunoască dreptul popoarelor la autodeterminare decât în maniera proprie de interpretare, astfel că, la respectiva adunare a fost discutată problema convocării Adunării Naţionale care să hotărască soarta naţiunii române din Transilvania şi Ungaria. În timpul ședinței, Iustin Marșieu, care a devenit primul prefect român al județului Arad, a solicitat ca în respectiva ședință să fie proclamată unirea Transilvaniei cu România.

Vasile Goldiş a afirmat că este nevoie, pentru a da legitimitate internaţională hotărârii, de o largă consultare a poporului român.

Organizarea Marii Adunări Naționale

La data de  18 noiembrie 1918, C.N.R.C. publica manifestul „Către popoarele lumii”, prin care se făcea cunoscută voința românilor de a se constitui într-un stat unitar.

La data de 20 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central anunță convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia. În discuție au mai fost luate orașele Blaj și Sibiu, dar s-a optat pentru Alba Iulia datorită faptei lui Mihai Viteazul de la 1600, Alba Iulia fiind numită în Actul Convocării, cetatea istorică a neamului nostru. Arădeanul Ioan Suciu a fost desemnat să coordoneze întreaga activitate pentru desfășurarea pe ziua de 1 Decembrie 1918 a Marii Adunări Naţionale.

În zilele următoare, în toate localitățile locuite de români, s-au desfășurat adunări populare pentru alegerea delegaților. În total, 1.228 de delegați au fost aleși să reprezinte Biserica, școala, instituțiile culturale și societățile locale la Alba Iulia.

În Arad, pregătirile au fost minuțios organizate, inclusiv asigurarea transportului gratuit cu trenurile puse la dispoziție de autoritățile maghiare. Casa lui Ștefan Cicio-Pop și sediul C.N.R.C. au devenit astfel adevăratele inimi ale coordonării unirii, unde fiecare decizie, fiecare corespondență și fiecare plan logistic erau atent stabilite.

Curaj, organizare și responsabilitate

Aradul nu a fost doar sediul deciziilor politice, ci și locul unde ordine și siguranță erau priorități absolute. Consiliul Național Român Central a organizat gărzile naționale românești și a supervizat toate aspectele preluării administrației în localitățile românești. Prin aceste acțiuni, Aradul a devenit simbolul responsabilității și al maturității politice a românilor, oferind un model de organizare și disciplină care a asigurat succesul Marii Uniri.

Aradul – loc de întâlnire al personalităților istorice

De-a lungul acestui proces istoric, Aradul a fost vizitat de personalități marcante ale epocii: Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida-Voevod. La 16/29 decembrie 1918 (la nici o lună de la Marea Unire), generalul Henri Mathias Berthelot, comandantul trupelor franceze de pe frontul din răsărit a fost in vizită la Arad.

Casa lui Ștefan Cicio-Pop, ridicată în stil eclectic, transformată în sediul C.N.R.C., a devenit locul unde s-au luat decizii epocale, unde s-au purtat tratative, s-au redactat documente și manifeste și s-a planificat întreaga acțiune pentru 1 Decembrie 1918.

Reşedinţa lui Ştefan Cicio-Pop, situată pe strada ce azi îi poartă numele, la nr. 3, este un edificiu doar cu parter a cărui vechime coboară în timp şi care a primit înfăţişarea noului stil în 1911. Lucrările au fost executate după planurile arhitectului Milan Tabacovici care a introdus în decorul faţadei bufniţa: simbolul înţelepciunii.

Aradul – un oraș cu o moștenire culturală și imobiliară valoroasă

Astăzi, Aradul nu este doar un simbol al Marii Uniri, ci și un oraș cu un patrimoniu arhitectural remarcabil, care atrage atenția celor interesați de investiții imobiliare și locuințe cu valoare istorică. Casele vechi, clădirile cu arhitectură specifică perioadei interbelice și spațiile centrale, precum cele unde s-au luat decizii istorice, transformă Aradul într-un oraș unde trecutul și prezentul se împletesc armonios.

Concluzie:
Aradul a fost, în 1918, capitala uitată a Marii Uniri, locul unde curajul, viziunea și organizarea liderilor români au făcut posibilă înfăptuirea unității naționale. Astăzi, orașul păstrează urmele acelor momente epocale, oferind atât o poveste istorică fascinantă, cât și oportunități de investiții imobiliare într-un mediu cu adevărat încărcat de semnificație.